Vis alb

Pentru o secunda mi s-a parut ca ninge.Apoi m-am ridicat din pat pentru a-mi relua rutina banala din fiecare noapte.Si a incetat sa ninga...Mi-ar fi placut sa ma trezesc maine dimineata invaluita in albul acela care iti da dureri de cap,alb de la care iti vibreaza ochii.Poate daca as adormi...
Ma gandeam la o plimbare nesfarsita prin zapada,singura,acompaniata doar de sunetul melodiilor mele preferate.Mi-am imaginat felinarele aruncand pete subtile de lumina pe strada pustie si copacii scuturandu-se de povara fulgilor ce le indoaie crengile.Am incercat sa simt frigul care mi-ar patrunde oasele si scartaitul zapezii proaspete sub talpa bocancilor.Probabil,de undeva de departe,miros de vin fiert...
De nicaieri,ai aparut si m-ai luat de mana.Probabil asteptai undeva in umbra.Nu ai spus nicium cuvant,nici nu era nevoie...Dar a inceput din nou sa cada fulgi din cer si sa se aseze unul langa altul in parul tau,intr-o asimetrie perfecta,ciudata.Ti-am privit ochii de un albastru caruia momentan nu ii pot atribui vreun epitet si ti-am sarutat buzele crapate de atata frig.
Apoi mi-am continuat plimbarea.Singura.Dar cu tine in gand.
E un amalgam de dorinte si realitate,in care abia mai reusesc sa le disociez.A fost?Va fi?Sau mi-as dori sa fie?Poate mi-as da seama daca as inchide ochii.Pe moment nu stiu,dar nici nu vreau sa stiu.
Cert e ca sunt fericita.
Dar mi-as dori enorm sa ninga...

Ganduri seci

Azi sunt plictisita.Si mult prea multe ganduri ma iau cu asalt,imi intuneca simtirea si nasc nelamuriri.Vreau sa uit.Sa fug.Sa fiu doar eu,cu visele pe care le-am avut odata si le-am lasat in urma mea.Am devenit ceea ce sunt...si am lasat in urma tot ce mi-as fi dorit sa fiu.Nu ma mai hranesc cu vise puerile si ambitii,nu ma mai agat de sperante prostesti sau de idei concrete.
Totul s-a invaluit intr-o ceata deasa,care imi permite sa vad doar cu cateva secunde in viitor.Si chiar si acele secunde sunt nesigure...
"Spune ceea ce simti,nu ceea ce gandesti!",mi-a zis el...Actul simtirii deja mi se pare stupid...Iar gandirea s-a dezbracat de orice urma de logica sau sens.E doar...vid.E banalitatea fumului de tigara care se rasfrange in forme ciudate deasupra mea,ridicolul unei fiinte atat de comune aflata in plin proces de dezintegrare psihica.
Si e bine...sau cel putin asa cred.Nu pot gasi pe moment o definitie exacta,tacerea creeaza goluri pe care incerc sa le umplu cu nimic.Miroase a uitare...
As vrea...Si n-as vrea...
Ce ciudat e sa nu simti nimic.Probabil explozia de endorfine avuta anterior m-a blocat,m-a lasat plutind intr-un univers paralel si gol.Poate nimeni nu ma vede,dar eu ii vad si le ascult absurditatile care ma plictisesc azi mai mult ca niciodata.Si tu unde esti?Ce faci?
Te gandesti la mine?
Deschide ochii si viseaza,si daca vrei,include-ma in visul tau.In viziunea ta...Sa bem pentru un viitor prea incert,pe care sa il compensam cu un prezent intens,irational.
Ma duc sa mai fumez o tigara...Poate intre timp imi vine si inspiratia.

M-am trezit in iad

De nedescris…Si inspaimantator.Foarte inspaimantator.Initial nu simti nimic,dar astepti…Sunet.Apoi imagine.Senzatiile o iau razna,se amplifica,se dubleaza,devin din ce in ce mai inexplicabile.Vederea ti se intuneca si vezi contururi inexistente,luminoase.Si sunetul nu-ti da pace.Totul are un ritm propriu,care te intrebi daca e nascocit de imaginatia ta sedata.Apoi altcineva incepe sa fredoneze melodia.Melodia ta.Ritmul tau.Ce se intampla de fapt?Totul incepe ca un joc inocent [ “Inocent??Tu te auzi ce spui??” ],dar devine mai puternic decat poti controla.

Apoi senzatia aceea…ingrozitoare…Te trec fiori reci de transpiratie cand iti dai seama ca stii totul.Parca gandesti mai clar,mai lucid [ Ce ironic… ].Te intrebi de ce ar fi ceva atat de ingrozitor??Totul se repeta!Nu trebuie sa-ti spuna nimic,stii ce iti vor spune.Stii si in ce directie isi vor intoarce capul,stii in ce ordine vor vorbi…Si stii ce trebuie sa spui si tu pentru a nu intrerupe firul epic construit de o minte bolnava.Iti amintesti ca totul s-a mai intamplat o data si iti dai seama ca stii si cand s-a intamplat.Iti amintesti seara in care stateai intins langa ei,pe jumatate treaz,auzindu-i purtand aceleasi conversatii.Totul se potriveste.O ordine morbida in haosul tau propriu,pe care ti-l induci cu fiecare inhalare.

Te sperie.Te hipnotizeaza.Se intampla repede si nici nu dureaza mult.Dar e de ajuns pentru a te aduce la disperare,chiar daca doar pentru cateva secunde.Caci in secundele acelea esti pierdut in nebunia ta,unde totul se desfasoara cu o viteza mult prea mare ca sa le poti percepe,unde nu mai detii absolut niciun control…Ritmul prea accelerat se joaca cu mintea ta.Cuvintele lor produc o dezordine in tot ceea ce reuseai sa mai gandesti.Cuvinte pe care le stii…Cuvinte pe care ai da orice sa nu le mai auzi.Iti duci mainile la urechi si le acoperi,ca sa nu-i mai auzi,caci ti-e frica [ “Sa nu te sperii de sunete!” ].Dar nu-i asculti si te sperii,caci oricum nu mai poti face nimic.Te lasi pur si simplu in voia substantei.

In cateva secunde totul s-a terminat.Dar te trezesti in iad.Un iad psihologic.Nici nu stii daca halucinatiile tale au avut o farama de realitate…Iar cand ii intrebi,descoperi ca chiar acele halucinatii au constituit realitatea!Panica.Vrei sa fugi.Vrei sa te opresti si sa fugi.Iti misti incheieturile si iti rotesti capul sa te asiguri ca inca existi,sa te asiguri ca stai pe ceva material,tangibil.Poate chiar iti vine sa plangi [ “Linisteste-te!Putem sa ne oprim cand vrei.” ].Oare poti sa te opresti?Oare vrei sa te opresti??

Pana sa poti sa-ti dai seama ce vrei sa faci in continuare,te lasi din nou sedus de decadenta careia te-ai abandonat,de ciudatenia absurda a jocului…Nici nu ai timp sa te intrebi cum de ai ajuns atat de jos,pentru ca incepi din nou sa auzi sunetul acela si totul incepe sa capete din nou un ritm sacadat,bolnav.Totul se intampla din nou…obsesiv…repetitiv…Se poate sa te sperii din nou,dar deja stii senzatia.Si incepi sa intelegi jocul.

Ciudat

Planeaza confuzia asupra mea si simt o nevoie disperata de a fugi undeva departe de toata lumea,de a ma izola de tot ce ma face sa gandesc,de tot ce-mi taie aripile,de tot ce ma trezeste din nou brusc la realitate ca un dus rece dupa betie.Ganduri....Sentimente...Vise...Toate spulberate de realitatea crunta ce nu-mi da pace.Fasciculele paralele de lumina imi zgarie tot mai tare ociul si vreau sa ma intind,sa ametesc,sa imi revin si sa ametesc din nou.

Ma simt ciudat.O dorinta poate dezvolta atatea complicatii...A dus la multe ganduri,la un zambet temporar,inocent,apoi la aceeasi confuzie care ma caracterizeaza de ceva vreme.Cine s-ar fi gandit ca putea sa se intample ceva care sa-mi distruga inca o data echilibrul,cand deja ma sprijineam de garduri ruginite pentru a ma tine pe picioare?Si inca o data cad...Cat as mai vrea sa se mai stranga o data parchetul in jurul meu,in vartejuri asfixiante,cu mana ta ca singurul drum inapoi spre ceea ce numim realitate...Si sa deschid ochii pentru a-ti intalni privirea.

Ciudat e ca am stiut de la inceput.Si mai ciudat e ca si tu ai stiut.Si m-am abandonat...M-am abandonat in visare,uitand pentru cateva ore de ratiunea care incerca sa ma opreasca.Am dat curs instinctelor.Si nu regret.Caci a fost placut...Nepermis de placut...Asteptarea a facut ca totul sa fie mai intens,cel putin in mintea mea luata cu asalt de atatea substante halucinogene si de valuri noi de adrenalina.Atingerea buzelor tale si imbratisarea in care m-ai cuprins pentru cateva minute a fost un vis...O ameteala atat de ciudata m-a stapanit,fizic si emotional...Acum simt sevrajul.Mi-as fi dorit...Nu stiu ce mi-as fi dorit...Poate mi-as fi dorit sa dureze...Initial mi-ai oprit gandurile pentru a-mi permite sa visez.Apoi mi-ai oprit si visul.As fi vrut doar sa inteleg de ce.

La inceput,senzatii [ respir,vad,ating... ].Apoi perceptii.Si peste cateva ore reprezentari [ imagini,amintiri ]...Vartejuri de sentimente ma iau cu asalt si nu sunt pregatita...Poate daca imi erai o persoana indiferenta...Dar nu imi esti.Caci ai fost mereu acolo.Si cand nu ai fost,mi-as fi dorit sa fii.Esti una din putinele persoane care si-au pus amprenta asupra mea.Imi esti foarte drag si gandul de a te pierde ma sperie cum poate nici nu iti imaginezi...

Inima care inghetase incepe sa picure stropi de emotie.E un sentiment ciudat,caruia nu pot si nu vreau sa-i dau nume,caci mi-e frica de infatisarea pe care ar putea s-o ia odata numit...Dar exista.Si persista.Si insista.M-a luat pe nepregatite si mi-e greu sa-l tin sub control.Toata situatia mi-a scapat de sub control...Ar fi fost mai usor daca nu ar fi existat si trecutul...Probabil prezentul ar fi fost mai simplu de infruntat.Dar totul vine deodata valuri peste trupul meu obosit de atata lupta.Si m-am lasat in voia lui...Dar am ajuns sa ma lupt din nou.Cu mine.Cu tine.Cu ei...

E atat de simplu sa inchid ochii si sa-mi amintesc sarutul,atingerea,imbratisarea,privirea,dorinta,emotia,pulsul accelerat,bataile inimii,stransoarea mainii...Si e atat de greu sa-mi doresc sa nu o fac.

Probabil e prea devreme pentru regrete si prea tarziu pentru dorinte.Visele mor...

cadere libera

Mi-e dor...

Am incercat sa-mi controlez gandurile,sa nu le las sa zboare din nou la tine.Nu au vrut sa ma asculte.Fiecare imagine care isi face loc in mintea mea imi arata din nou chipul pe care il iubesc mai mult decat orice altceva in lume...Iti aud vocea peste tot,chiar si in linistea cea mai profunda a noptilor in care cercetez intunericul cu privirea,caci nu pot dormi.Am incercat sa dorm,dar in visul meu apari mereu tu,asa cum erai,asa cum esti,asa cum poate nu vei mai fi niciodata.Te visez langa mine,apoi ma trezesc,dar patul e gol...Atat de gol...Si atat de rece...Iti vad din nou zambetul de care m-am indragostit din prima clipa in care te-am cunoscut si ochii in care mi-as dori atat de mult sa mai vad odata dragostea ce stralucea odata,demult...La inceput am vrut ca visele sa dureze...si sa dureze...si sa dureze...Dar lacrimile deveneau prea fierbinti odata cu ivirea zorilor.

Fiecare gand iti este dedicat tie; nu trece o clipa in care inima mea sa nu urle de agonia care ma apasa de cand ai plecat.Amintirea ta e otrava.Cea mai dulce otrava pe care am gustat-o vreodata...ma ucide,dar nu ma pot satura de gustul ei imbietor.Iluzia parfumului tau pluteste pe langa mine la fiecare pas pe care cu greu il mai fac.Mi-e dor sa ma apropii de tine atat de mult incat sa iti pot simti parfumul din nou...

Mi-e dor de tot ce a fost si nu mai este...Durerea si-a facut casa in sufletul meu,eclipsand toata fericirea pe care obisnuiam sa o simt langa tine.Fara tine,nimic nu mai e la fel...Fara tine,eu nu mai sunt la fel.Imi lipseste vocea ta...As vrea sa te mai aud povestindu-mi despre tine,despre noi,despre orice...doar sa vorbesti cu mine...Mi-e dor de acel zambet pe care nu puteai sa ti-l stergi de pe chip saptamani intregi,acel zambet care ma facea si pe mine sa zambesc,surasul care ne purta dincolo de toti si de toate,intr-o lume a nostra,o lume in care ne iubeam...Imi lipsesc bratele tale in jurul meu si mana ta jucandu-se cu o suvita a parului meu in semiintunericul placut al camerei tale...Mi-e asa dor de o imbratisare calda si un sarut tandru.Mi-e dor de atingerea pielii tale.Mi-e dor de tot ceea ce reprezinti!!

Mi-e dor de discutiile si planurile noastre...Aveam atata de facut!Si aveam tot timpul din lume...Apoi timpul a murit.Dintr-o data.A murit.Si am ramas cu vise pierdute,amintiri care dor si rani care inca nu s-au oprit din sangerat...Am ramas fara tine,fara noi...

Mi-e dor de un „Te iubesc” rostit in singuratate,de umbrele lumanarilor raspandite in jurul nostru,de ritmurile ametitoare ale melodiilor care se repetau la nesfarsit si de un pahar de vin fiert baut impreuna...Mi-e dor de o soapta,de o mangaiere,de o noapte de dragoste...

Mi-e dor de tine...

Povestea lor.Povestea mea

Asculta “Whiskey lullaby”…Pune-o pe repeat.Incearca sa o intelegi…Intr-un fel,a fost scrisa pentru mine.Ma reprezinta.Ma ucide…Ma sedeaza si ma face sa plang.Ma ajuta sa ma descarc,pentru ca mai apoi,odata cu primele acorduri de chitara,sa imi aduca din nou lacrimile in ochi si durerea in suflet…Mai ascult-o o data.Merita!

Hai sa-ti povestesc despre ce e vorba.E cea mai frumoasa si cea mai trista poveste de dragoste pe care am auzit-o vreodata…E povestea mea,cantata pentru mine.Ma intreb ce ai simti daca ai asculta-o…Ma intreb daca te-ar atinge cu ceva,sau daca ai ramane la fel de rece ca acum.

E vorba despre un el si o ea.Eu presupun ca sunt tineri.Probabil la fel de tineri ca noi.Nu ma intreba de ce…poate doar din cauza ca ma regasesc atat de mult in versurile ei.Ea il paraseste.Nu am inteles de ce.De ce ar face-o daca il iubeste?Pentru ca,vei vedea,chiar il iubeste…Dar il da la o parte,il arunca…ii rupe sufletul in milioane de bucati.Stiu ce simte…Stiu cum e sa ajungi atat de jos incat sa nu mai percepi realitatea,atat de jos incat viata fara jumatatea ta sa nu mai aiba niciun sens.Ii inteleg durerea.Si ii simt durerea.Se pare ca el gaseste o solutie temporara,trista,distructiva.Aceeasi solutie pe care am gasit-o si eu si in care incerc sa ma pierd zi de zi.El incepe sa bea.Isi da seama ca nu va putea niciodata sa se imbete suficient de tare incat sa o uite.Cum ar putea sa o uite?Cum poti uita persoana careia i-ai permis sa intre in inima ta,persoana pe care ai iubit-o din tot sufletul?Nu ai cum…Daca ai iubit cu o asemenea pasiune,nu poti pur si simplu sa treci peste.

El isi da seama ca nu mai are nicio solutie…Si stii ce face?!El se omoara!De dorul ei,din dragoste pentru ea,din disperare…Probabil din neputinta de a mai continua.Stiu cat de tare il durea.Stiu…Probabil si el plangea zi de zi,gandindu-se la toate momentele petrecute cu ea si band…El bea whiskey.Eu beau vin.Fericirea mea a ajuns sa dureze cateva ore si sa fie imbuteliata in sticle transparente de doi litri.Sunt sigura ca si lui ii era la fel de dor de ea cum imi este mie de tine.Stii ce au gasit langa el cand l-au gasit mort?Au gasit un billet.Scrisese “I will love her till I die”…Si chiar asa a fost…A iubit-o pana a murit.Dar a murit.Si-a dat chiar si viata pentru iubirea ei,atat de mult a tinut la ea.A preferat sa nu mai traiasca deloc decat sa traiasca fara ea.E povestea mea…

Intre timp,nimeni nu stia ce simtea ea.Ei habar nu aveau cat o durea,cat suferea,cat plangea.Poate se zgaria,se taia sau urla de disperare.Dar ce iti spune asta?Mie imi spune ca il iubea…In ciuda despartirii,in ciuda anilor care trecusera,ea il iubea.Se invinovatea pentru moartea lui.Dar era atat de tarziu…Prea tarziu pentru a mai putea schimba…Prea tarziu ca sa-l mai poata lua de mana,ca sa-l mai poata privi in ochi…Nu a mai apucat niciodata sa ii spuna ca il iubeste.Si ca sa vezi cat semanau,sa vezi ca aveau aceeasi gandire…Pe mine m-a impresionat si m-a atins mai mult decat pot explica.Si m-a durut.Si ma doare.

De ani intregi,ea incepuse sa bea.Tot whiskey,ca el.Dar nici pe ea n-a ajutat-o.Dispera…pentru ca mai apoi sa renunte.Se omoara!Alcoolul ii lua din durere putin cate putin,dar nu o putea face sa uite.Ma gandesc ca,totusi,daca el nu mai insemna nimic pentru ea,nu ar fi durut-o faptul ca el si-a luat viata.Nu i-ar fi pasat.Dar ii pasa.Atunci,ma intreb inca,de ce l-a parasit?Poate vei sti tu sa-mi raspunzi.

Am izbucnit in plans la auzul a doua versuri si atatea emotii m-au cuprins incat am urlat.Am urlat pentru durerea mea si am urlat pentru durerea ei. “Life is short,but this time it was bigger/ Than the strength she had to get up off her knees”.Tu realizezi ce inseamna?Tu realizezi ca imi vine sa urlu si acum cand scriu?Nu am simtit in viata mea atata durere ca acum!Si nici ea…Viata ei a fost pretul pe care l-a platit pentru a scapa de suferinta.Nu mai putea sa se ridice.Nu mai putea!Cred ca nici nu mai vroia…Mi-o imaginez intinsa pe jos,singura in frig,plangand.Nimeni langa ea s-o consoleze.Singura,beata si trista.

Au gasit-o moarta langa poza lui.De ce ar face cineva un asemenea gest pentru cineva la care nu tine?Iti dai seama cum ar fi trebuit sa se simta?Plangand in fata pozei lui,agatandu-se de ea ca de ultima raza de speranta…si in final ducandu-si pistolul la tampla si apasand pe tragaci.

Au ingropat-o langa el.Probabil cum stateau odata imbratisati,privindu-se ochi in ochi,asa stateau morti,unul langa altul,inghesuiti in acelasi mormant.I-au ingropat sub salcie.O salcie ca cea care ferea banca noastra de priviri.Nu am mai stat de atunci pe banca noastra…

Imi place sa cred ca s-au regasit in viata urmatoare.Ca s-au vazut,si-au sarit in brate si nu si-au mai dat drumul vreodata.Poate s-au iubit dupa moarte cum nu s-au putut iubi in realitate…

Sau poate ca nu…Poate acesta a fost sfarsitul unei iubiri care a durat toata viata lor.Si dupa moarte,poate au ramas doar doua cadavre intr-o groapa,sub o salcie…

Ascult-o!Esuperba!Poate te va face sa te gandesti la mine pentru o secunda…

iluzie

Totul e iluzie..Te inghite,te sufoca,te zgarie,te sedeaza,te ucide.Si mori...Te cufunzi intr-un abis unde nu mai auzi voci,nu mai vezi culori,nu mai simti ploaia atingandu-ti pielea...Inchizi ochii sperand sa nu mai doara,sperand ca iadul sa nu fie chiar asa fierbinte odata ce ajungi acolo.Si simti pe limba ultimele urme de otrava proaspata..te tii de gustul acela respingator,scarbos,amar,caci e tot ce ti-a mai ramas,singurul tau contact cu realitatea.Cazi...La nasfarsit...Si trec clipele pe langa tine si nu le simti.

Si iti doresti sa te trezesti,iti repeti in subconstient ca visezi,ca totul se va termina in curand...Si astepti.Astepti...Dar timpul isi bate joc de tine,rade ironic in sinea lui de durerea ta morbida si te mai lasa sa suferi o clipa eterna.Normal.Se simte superior.Caci poate.Cine esti tu,muritor stupid,ca sa crezi ca ai cea mai mica influenta?Totul e doar iluzie,e iad,e foc si sange,sunt lacrimi si urlete de durere.Si nu mai suporti,caci arzi in interior si arzi pe dinafara fara rasuflarea lui care sa-ti racoreasca trupul tau de fiinta idioata si nesemnificativa.Scrasnesti din dinti si iti musti buzele ca sa te abtii,dar nu poti si izbucnesti din nou in urlete necontrolate de agonie.Caci fara el nimic nu e la fel...

Bei.Incerci sa iti lasi sentimentele pe fundul unei sticle goale de tarie pe care o dai peste cap dintr-o inghititura.Dar raman acolo si le privesti prin vapori grei de alcool si depresie si le vezi distorsionate,intoarse in pozitii macabre,parand sa ranjeasca spre tine.Si mai bei o bere,doua,trei...Ce crezi?Ca vor disparea?Nu ai ce sa le faci,creatura insipida!Mai bei ceva.Ceva mai tare...

Incerci probabil si acum sa analizezi,sa intorci pe dos fiecare replica pana vezi o raza de speranta in toate cele spuse.Dar raza pe care o vezi e si ea,doar o iluzie,o reflexie a flacarilor care te mistuie din interior si fredoneaza indiferente un refren din Alice Cooper.Te intrebi probabil unde ai gresit si iti bati cuie in palme ca sa sangereze,la fel ca inima ta sparta in mii si mii de bucati.Cu ochii in lacrimi,incerci sa o ridici de jos,sa pui bucatile in ordine si sa le lipesi,dar nu poti,ea continua sa se sparga in cioburi din ce in ce mai ascutite care iti taie incheieturile.Inima in dreptul careia isi punea cu caldura mana atunci cand avea voie sa bata doar pentru el,fara sa doara...

Dar acum fiecare cuvant e tortura si fiecare imbratisare lasa rani vii,direct in carne.Dar vrei sa o prelungesti pe fiecare in parte pana ce trupul tau ramane brazdat de rani sangerande,visinii,pana lesini si te trezesti.Iar el e plecat de mult.Tot ce a ramas e pachetul gol de tigari,intr-un colt al mesei unde ai stat ultima data si l-ai privit in ochi,plangand...Si iti mai doresti un ultim sarut,in care lacrimile sarate sa se prelinga pe buzele vostre sa stinga focul care credeai ca nu se va stinge niciodata.Si il vrei atat de mult...Vrei sa-i sari in brate si sa-l saruti salbatic pe gat,sa-l musti,sa-l prinzi in lanturi,sa-l zgarii,sa-l ranesti...si sa-l iubesti...Si iti doresti atat de mult sa te mai iubeasca si el.Dar te saruta scurt si sec pe obraz,te priveste pentru ultima oara si pleaca.

Esti singura...si plangi.Aprinzi tigara dupa tigara si incerci sa intelegi ce s-a intamplat.Oare a fost o iluzie?Sau tocmai aceasta a fost izbirea cu realitatea,dupa ce ati trait impreuna cea mai frumoasa iluzie pe care ati fi putut sa o inventati impreuna?Vrei sa fugi dupa el,sa-l rogi sa vina inapoi,sa-l obligi sa vina inapoi.Dar nu poti...caci il iubesti prea mult pentru a-i face vreun rau.Si plangi isteric,dai cu pumnii in masa si tipi.Iti vine sa intri in oglinda si sa-ti sugrumi reflexul de fiinta obsedata,slaba,trista.Esti dependenta de el si de dragostea lui.SI intri in sevraj.Te zvarcolesti,ti-e rau,vomiti,tremuri...Aprinzi o alta tigara si pleci,lasand in urma ultimele cuvinte,ceasca goala de ceai si pachetul lui gol de tigari.

„Orice ar fi” te bantuie si isi bate joc de tine...O poveste inceputa intamplator,care a ajuns sa fie dragostea vietii tale se sfarseste brusc.Scoti din sertar prima si probabil ultima scrisoare de dragoste pe care o stii deja pe de rost,o reciti in gand pe masura ce o citesti.Si normal ca plangi.Din nou.Caci ti-a spus ca fiecare cuvant a fost scris din toata inima...Iti spune ca te iubeste,apoi isi ia adio.Nu poti sa intelegi,pur si simplu nu ai cum,e dincolo de limitele tale ca om...Fiecare cuvant inteapa si incerci sa il asculti,sa nu visezi,dar cu mintea esti din nou in bratele lui...

Cum sa vrei sa-i dai drumul?Cum sa poti sa-l lasi sa plece cand stii ca altul ca el nu va mai exista vreodata?Cum poti sa uiti cele mai dulci cuvinte pe care ti le-a spus cineva vreodata?Cum sa nu il mai iubesti?

Si te lasi inecata de suspine pe ritmurile tampite ale unor melodii care nici macar nu iti placeau,carora el le-a dat semnificatie.Ti-ai dori sa ii mai poti zambi o data ca in primele zile,sa ii mai scrii ceva,sa te mai gandesti la el fara sa doara asa de tare,sa-l strangi in brate si sa dormiti impreuna,sa te trezeasca mirosul cafelei pregatite de el si sarutul tandru pe care nu ai mai apucat sa-l primesti.

Te izolezi,singura cu durerea ta si cu melodiile care iti aduc aminte de el si plangi pana ramai fara lacrimi,plangi ca un copil pe care nu il mai ia nimeni in brate fiindca a crescut si trebuie sa se descurce singur,plangi si nu te mai poti opri...

Totul e iluzie.Te omoara.Te ingroapa.Te distruge.Te mutileaza.Te tortureaza.Te arde.Te uraste.Te bantuie.Te loveste.Te scuipa.Te injunghie.Si nu vrei decat zambetul si imbratisarea lui care sa te faca sa iti doresti din nou sa traiesti...

Vara asta...

Vara asta:

· Mi-am pierdut 90% din prieteni si am descoperit ca nu-mi pasa

· Mi-am implinit cel mai mare vis pe care l-am avut vreodata,acela de a-i vedea pe Metallica in concert

· Am triplat numarul de tigari fumate pe zi

· Am dezvoltat o obsesie pentru cuvintele “genial” si “futui”

· Mi-a picat cu tronc Def Leppard

· Am citit cartea pe care o vroiam de foarte multa vreme

· Am reusit sa ma limitez la 3 beri odata

· Am stat la aceeasi masa cu persoana pe care o urasc cel mai mult si i-am zambit politicos

· Am realizat ca trebuie sa fac mereu ce e cel mai bine pentru mine,nu pentru altii

· Am trecut de la “anyway” la “whatever”

· Mi-am reinnoit,am modificat si am combinat toate stilurile care imi plac

· Am reusit sa ma ascund de soare toata vara

· Mi-am cumparat tus nou

· Am scapat de tot ce reprezenta “eul” meu cel vechi

· M-am reindragostit de Limp Bizkit

· Am invatat sa desenez portrete

· Au inceput sa-mi placa culorile tampite ale parului meu

· Am facut in sfarsit poze in cimtir

· Am gasit o noua prietena unde ma asteptam cel mai putin

· M-am intors in trecut si i-am ras in fata

· Am descoperit ca orice s-ar intampla,roata se intoarce

· Am invatat mai multe despre cubism,singurul stil artistic care inca reprezenta un mister pentru mine

· Am descoperit prima carte a autoarei mele preferate pe care nu o pot citi pana la capat fiindca e groaznic de plictisitoare

· Am dormit in gara

· M-am scarbit de Winston Blue

· Am transpus in cuvinte sentimentele cele mai contradictorii pe care le-am avut vreodata

· Mi-am luat Osirisi noi

· Am plans de ziua mea

· L-am cunoscut pe EL si simt dragostea cea mai perfecta pe care am simtit-o vreodata

Euforie

Clipe de extaz dizolvate intr-o imbratisare continua,oarba,tandra...Fiecare gura de aer poarta parfumul tau...Am uitat ce inseamna concentrarea.Gandul meu hoinar rataceste si se pierde pana isi gaseste adapostul intr-o amintire a unei clipe perfecte cu tine.Si ramane acolo ore...si ore...si ore...

Sunt eu.Cu emotii incontrolabile si cu vise copilaresti,cu zambete largi si euforice,cu dorinta de a bloca timpul intr-un sarut.Sunt eu.Si te am pe tine.

Inca pare ireal.Infinit...Inima imi explodeaza de emotie in ritmuri alerte si sacadate ce se contopesc perfect cu bataile inimii tale.Un suflet...O dorinta...Te rog ramai!...Mai saruta-ma o data.Cuprinde-mi inca o data trupul ce tremura sub imbratisarea ta.Ia-ma de mana inca o data,la fel ca prima oara...

Dormi

Mai stai o clipa...mai spune-mi o poveste inainte sa adorm...Voi pune capul jos si voi asculta orice ai sa-mi spui.Povesteste-mi despre tine,despre mine,despre noi,despre fericire,despre iubire...Spune-mi o vorba despre ceea ce a fost si despre ceea ce este...Saruta-mi ochii inchisi si priveste-mi buzele care iti asteapta atingerea inflacarata,dulce...Vrei sa te asezi langa mine si sa imi primesti trupul in bratele tale?

Stinge lumina..Dormi cu mine..

Intra in visul meu...Cum ar fi sa existam doar noi?Tu,visul meu devenit realitate,tu,cel in ai carui ochi privesc si iti vad sufletul..Eu,cea care te iubeste neconditionat,eu,cea care te priveste atunci cand dormi,eu,cea care voi fi mereu langa tine cand te trezesti...Noi.

Viseaza-ma.Strecoara-ti degetele printre ale mele,ia-ma de mana si intregeste-mi sufletul care sta sa se sparga in mii de cioburi subtiri,transparente.Tine inima mea in adapostul palmei tale,incalzeste-o,adu-o la viata...Vei vedea ca va incepe sa se zbata nerabdatoare in mainile tale,caci inima mea bate doar pentru tine.Viseaza-ma in alb.Viseaza-ma zambind.Iti voi privi surasul involuntar din timpul somnului si il voi pastra ca pe cea mai frumoasa declaratie de dragoste.

Sa mi te amintesc mereu asa.

Pasiune..

Zambete tampite

Ironie la fiecare pas.Constat mereu cat de usor ranesc cuvintele,cum o vorba patrunde adanc sub piele,lasand urme,cicatrici,dare uscate de sange care se preling si pateaza.Si doare.Si doare.Si doare...Refren ce canta neincetat intr-o minte tulburata de atatea vise.Sigur ca e trist,cum de te-ai gandit o clipa macar ca nu ar fi?Sau poate pur si simplu asa sunt eu si refuz sa accept posibilitatea unui final. [ fericit sau nu? ] Vocea din capul meu ma intreaba daca conteaza,iar eu,indiferenta ca intotdeauna,o ignor!

Hai sa vorbim despre schimbare.Si despre statornicie.Sau despre valul pe care l-ai tras peste ochii mei,val de ignoranta care m-a despartit de tot ce era odata real. [ sau nu era? :-< ] In lumea mea,orbirea e reversibila..La fel si zambetele tampite aruncate vreunei entitati invizibile din firobusul supraaglomerat intr-o zi banala a unei vieti idioate.Un zambet se poate sterge,poate disparea la fel de usor pe cat a venit.

E sec.Revin la parerea initiala.Nu exista sentiment mai nobil ca ironia...Numai ca de data asta as vrea sa fiu eu papusarul,sa fiu eu cea care trage sforile si rade sacastic din culise,sa fiu eu cea care bate in cuie fetele contorsionate ale bietelor papusi intr-un ranjet diavolesc,imbecil,fara sens.De ce?De aia!Pentru ca asa vreau eu!

Si nu-mi pasa acum de replicile tale lipsite de substanta sau de complimentele reci.Sunt singura...Mai singura ca niciodata.Si imi doresc o clipa cu mine,o clipa in care sa ma cert,sa ma musc,sa ma lovesc si sa ma ironizez,o clipa pe care mai apoi s-o urasc si s-o injur.Ploaia mi-a sters orice urma de suras.

Dar rad in sinea mea de propria-mi naivitate.Si ma distrez copios.Ironic,la fel ca intotdeauna.

Mi-e dor de un somn fara vise morbide,ciudate sau perverse.Mi-e dor de un ras fortat si de un banc sec.

Sunt singura..si atat de obosita...

Experiment

Intamplator,as vrea sa stiu ce gandesti.Poate nu acum,poate nu peste o ora...As vrea sa fiu ratiunea ta.Intr-un timp si spatiu metaforic,izolat,alegoric daca e posibil...Cum ar fi sa fiu un arheolog prin abisul gandurilor tale de fiinta umana,presupus rationala,unica si totusi stereotipica daca ar fi sa te supun unei generalizari?

Ti-e frica de moarte?

Iti ascunzi impulsurile sentimentale sub false umbre de superioritate?

Te simti uman?

Ai incredere in fortele proprii?

Iti cunosti limitele?

Stii sa iubesti?

Ca om,ar trebui sa ai o constiinta care sa se ocupe de toate aceste framantari.O fac eu,in cautarea unor raspunsuri mult prea complexe decat poate intelege o fiinta limitata.Trist,inca o victima a unei societati plina de constrangeri si tipare...

Te gandesti vreodata ca ai putea sa zbori?...

Sau ca luna e facuta din cascaval?

Sau ca ai putea sa stai intins pe iarba intr-o noapte cu cer senin si sa numeri stelele?Pe toate!

Presupun ca nu.De ce sa mai visezi?Pledez pentru ratiune,deci poate te intrebi de ce imi pun si iti pun asemenea intrebari tampite.Simplu.Si totusi complicat.Incerc sa-ti deschid noi orizonturi...Esti dispus sa incerci?Daca ai putea sa vezi dincolo de gandirea fixa pe care ti-ai impus-o,ce ai realiza?Nu-ti sunt atat de inferioara pe cat credeai odata,dar omul mai greseste,pentru a invata din greseli.Sau pentru a le repeta ciclic si continuu,la nesfarsit.

Iar eu,cu abilitatea de a ma detasa de tine si de tot ce insemni,imi iau carnetul de notite si pixul si observ.Notez.Observ din nou.Privesc...Admir...

"Subiectul pare sa raspunda la tratamentul psihologic.Rezultatele apar destul de greu,dar sunt concludente pentru analiza mea."

Ce face orgoliul din om,incredibil!Te simti incapabil sa cedezi?Hai sa marim doza de idei.Ce ar fi daca te-ai gandi la trecut.Sau la viitor.Dar exclude prezentul...



"Experimentul a fost un succes.Subiectul studiat,dupa numeroase sedinte,si-a trezit discernamantul!Evrika!Un om gandeste dincolo de limitele unui "normal" impus de puterea majoritatii."



Observi acum ca iti sunt superioara in multe privinte?

Dar esti om...deci iti inteleg frustrarea de a te fi inselat.Si nu astept sa-ti ceri iertare pentru sarcasmul tau debordant sau pentru neincrederea de care ai dat dovada.



Ma multumesc cu o cafea tare si o discutie inteligenta si analitica asupra a tot ce am putea vreodata sa ne spunem,fara vreo implicare emotionala,ca de la om la om.





Poate imi vei accepta invitatia.Fac cinste.

Schimb de roluri

Azi nu sunt eu si sunt obosita...Obosita de atata lumina,de atata sunet...obosita de atata somn.Somn al ratiunii,presarat cu inconstienta unui eu dominat de sentiment.Cand s-a mai intamplat si asta?

Azi cerul e mai sus,pamantul e mai rece si patul meu e mai neprimitor ca niciodata.Azi nu sunt eu.Si visez...visez la ziua de ieri care pare atat de aproape si la cea de maine care refuza sa vina.Privesc la particulele de praf care danseaza in aer in lipsa unei alte ocupatii.Caci astazi sunt plictisita.

Si seaca.

Azi nu zambesc si simt nevoia sa fiu alinata,luata in brate si lasata sa dorm.Mi-am pierdut glasul.Azi ascult,dar nu pot sa vorbesc...O liniste ciudata a pus stapanire pe mine si incepe sa doara.Linistea nelinistii mele,linistea suferintei mele.Si vreau sa mi-o alini.Sa te asezi langa mine,sa-ti lasi bratele sa ma cuprinda si sa te joci cu parul meu,sa-mi zambesti si sa nu spui un cuvant...Azi vreau sa fiu langa tine.



Totul pare departe,departe de sinele meu infundat de suspine.



Azi nu sunt eu si imi vine sa plang...

In Memoriam

E pierdut pentru totdeauna.Nici nu a fost vreodata.Poveste existenta in imaginatia mea,cu personaje reale,cu actiune reala si cu sentimente cat se poate de reale.Macar de o parte.Stii ca te-am visat din nou?Neesential,presupun.E seara tarziu,dar e vacanta.Se aprope 17 iulie.Acum un an...Aiurez.Mai iau o gura de apa minerala si rad in sinea mea de aceasta dulce nebunie si de felul meu bizar de a sarbatori un asemenea moment.”In cinstea noastra!”...Un noi fictiv care nu a existat.
Incep sa scriu,sperand ca poate curiozitatea de a-ti observa reactia ma va indemna intr-o zi sa-ti dau si tie aceste fragmente de suflet asternute pe hartie.Ma intreb ce ai face cu ele.Mai tii minte ca tu ai fost cel care m-a indemnat sa scriu?Mai stii in ce context?Imi amintesc ca ti-a placut.Dulcea mea fantezie la care ai luat si tu parte,in care te-ai pierdut pentru cateva clipe,cerandu-mi la fiecare pas sa merg mai departe.A fost dragut...Pacat ca m-a lasat atat de goala pe dinauntru...
Vreau sa incerc sa te descriu,nu stiu daca am sa reusesc.Ajungeam mereu sa ma intreb cat te cunosc de fapt.Cred ca nici tu nu te cunosti.Cat as fi vrut sa te descopar,trecator grabit prin sirul vietii mele...Ar fi oare potrivit sa incep cu fizicul?As fi o ipocrita sa nu recunosc faptul ca m-ai atras prin aspect,inca de la inceput.Ochii caprui [ Mai tii oare minte discutia noastra despre cat de stersi sunt ochii verzi si cat de inexpresivi sunt cei albastri?Nu cred... ],par lung,saten,drept,statura nici impunatoare,nici firava.Nu cred in perfectiune,nu te-as fi descris niciodata ca fiind perfect.Erai perfect pentru mine.
Ai fost un actor.Un actor ratacit pe o scena unde luminile sunt orbitoare,unde muzica urla in sunete dezacordate,unde personajele unei tragedii inchina un pahar de vin in speranta unor zile mai bune,o scena pe care nu exista sufleur care sa te fi ajutat atunci sa-ti gasesti drumul,o scena in fata careia cortina nu se inchide niciodata.Pe scena eram eu.Te-am asteptat.La inceput te-am tratat ca pe un strain,un actor nou,venit sa isi incerce norocul.Trist sa realizez acum ca tu doar cautai o cale de iesire din aceasta nebunie.Speram sa fie contagioasa...Nu a fost.Intre timp ai devenit de-al casei.Pacat ca nu am vazut ca erai prizonier...Aveam incredere nemarginita in tine.Ti-am dezvaluit ce se intampla in culise,te-am dus sa vizitezi cele mai tainice unghere ale scenei,ti-am dat chiar si cheile. [ Asa-i ca le-ai pierdut de mult? ]
Nici nu am bagat de seama cand rolurile s-au inversat si am inceput sa dansez pe muzica pe care tu o cantai.Era o balada atat de trista...Cred ca nu am realizat niciodata cat de trista era.Dar o iubeam.Ritmurile acelea aritmice,sunetele acelea mute,pianurile acelea dezacordate.Iti ascultam melodia fara sa o inteleg.
Am ajuns sa te iubesc din toata inima.As fi vrut sa te invat cum sa ma iubesti,as fi vrut sa te fortez sa ma iubesti,as fi vrut sa... [ As fi vrut doar sa ma iubesti! ] Intr-un final am invatat eu ceva de la tine: sa iubesc fara sa cer nimic in schimb.
Si a venit ziua cand ai plecat.Cortina nu cazuse si nu va cadea niciodata,iar reflectoarele vor lumina mereu locul in care tu stateai dezorientat.
Adoram imbratisarea ta.Era singurul lucru pe care il impartaseam.Ne opream in mijlocul drumului si ne imbratisam uneori cu zambete,uneori cu lacrimi,alteori cu regret.Cu bratele tale in jurul meu,strangandu-ma tare,atunci ma simteam cel mai bine.Puteai sa-mi rapesti si ultima suflare,puteai sa ma sugrumi sau sa ma otravesti...As fi murit fericita in bratele tale.Cred ca am si facut-o.Imi placea la nebunie tremurul care punea stapanire pe intregul meu corp in clipa in care iti atingeam parul de matase.Tresaream de fericire cand imi sarutai obrajii.A venit si ziua cand ai dat altcuiva imbratisarea care credeam mereu ca va fi doar a mea.
Cum as putea sa te descriu,dragoste apusa a vietii mele?Mi-e somn,dar nu pot pune capul jos.Incep inca o pagina scrisa cu sentimente si cu un pix de proasta calitate.Cel bun e pierdut pe undeva.Nu mai conteaza.Poate voi apuca odata sa-ti citesc.Si atunci,te rog sa nu razi de mine,de emotiile pe care incerc sa le explic.E ridicol,stiu.Cine a mai auzit de asa ceva: sa explici un sentiment?Iubirea.Am simtit-o,am analizat-o,am pus-o sub lupa si intr-un final am abandonat-o.Acum pot sa gandesc.Pot analiza la rece toate detaliile. [ Mint.Ma strabate un fior. ]
Ai fost un artist care mi-a pictat viata in tonuri sterse de gri si negru.Ma lasai sa zac ore in sir in stari catatonice de-a dreptul,privindu-te,ca sa imi poti desena cele mai frumoase portrete.Pictai uneori frenetic,uneori plictisit,uneori indiferent,in tuse largi,deschise,in culori cand armonioase,cand contrastante.Ai surprins chipul meu vesel,pe cel trist,pe cel dezamagit...Ti-am iubit nebunia si indiferenta,tipice unui artist.Mi-ai surprins zambetul cu cea mai mare maiestrie.Si lacrimile la fel.
Nu iti priveai tablourile.Nu ma priveai nici pe mine,odata ce terminai o noua opera de arta.Nu te-ai semnat niciodata.Nimeni nu ti-a cumparat tablourile si dupa o vreme le-ai ascuns intr-un colt prafuit al atelierului tau.Ti le-as fi cumparat eu,numai sa fi continuat sa ma pictezi...E trist.Prea trist.Mi-a mai ramas doar o schita veche in creion. [ O amintire... ]
Ai fost un drog.O obsesie.As fi facut orice pentru tine.Te gaseam interesant,fermecator,captivant.Am vrut mereu mai mult si am ajuns la dependenta.O dependenta pe care o adoram!Dar erai atat de nociv...Ma imbolnaveai din interior,ma distrugeai,ma otraveai!Aveam halucinatii.Iluzii optice in forme si culori mereu diferite,mereu la fel.Invatasem sa traiesc doar cu tine.Traiam pentru tine.Aveam nevoie de tine pentru a trai.
Am incercat sa renunt la tine,dar am intrat in sevraj.Nu poti sti ce inseamna sevrajul,nici nu ti-l pot descrie.Doar un dependent poate intelege durerea.Si eram doar eu prizoniera in durerea mea.M-am zbatut sa ajung la tine,sa te mai vad o data,sa imi mai dai macar o data acele senzatii de nedescris.Inainte sa ma omori.
Dar am supravietuit.Cu timpul am invatat sa supravietuiesc. [ Uneori mi-e tare dor de acele forme,culori...sentimente ] Am reusit sa nu te mai injectez,sa nu te mai fumez,sa nu te mai respir,sa nu te mai doresc. [ Presupun ca si acum mint,caci cate nu au fost datile in care te-am dorit atat de mult? ]
S-a facut foarte tarziu.Depinde ce intelegi din asta...E totul sau nimic.Am constatat ca le poti avea pe ambele deodata!cate am invatat din indiferenta si nepasarea ta...Ironic,nu ti se pare?
Erai mereu acolo.Te intorceai mereu cu o privire,un zambet sau un compliment.Ti-am contemplat zi si noapte geniul obscur pe care nu l-am inteles vreodata.Ti-am iubit inima ranita,ochii inlacrimati,zambetul trist.Te-am iubit,chiar daca asta ma ranea si pe mine.
Ai fost punctul de pe un cerc la care ma intorceam mereu,indiferent de drumul pe care il apucam.
Ai fost o ploaie de vara intr-o zi melancolica de toamna.
Ai fost fantezia mea cu trandafiri si spini.
M-ai invatat ca dragostea e indelung rabdatoare si ca iarta orice,ca e sincera si nu poarta pica,m-ai invatat ca dragostea e pura si nu uraste,ca e vesnica si neconditionata.M-ai invatat sa iubesc...
... chiar daca nu m-ai iubit niciodata.

Visul unei nopti de vara

Aceeasi monotonie ca de obicei...Si ce cauta o petrecere in pijamale la mine acasa? [ /:) ] Nu am invitat pe nimeni..sau cel putin,nu-mi amintesc sa fi facut asta.E clar,incep sa-mi pierd mintile..[ "Buna :*" ..si o imbratisare ].Nu ma asteptam la asta...nici nu mai stiu daca asa s-a intamplat.A fost de mult,odata ca niciodata...ca de n-ar fi nu mi-as bate capul cu asta,nu as incerca sa inteleg.Si totusi iata-ma!Deci ar fi corect sa presupun ca s-a intamplat,in afara visului meu,intr-o realitate paralela in care o iubire platonica si unilaterala ar deveni ceea ce mi-as fi dorit sa devina.Sau poate visez,la fel cum am visat si alta data...

Pe fundal canta o melodie.Nu-mi amintesc care,ar fi un efort prea mare si cred ca oricum nu ar conta.Dar totul vine din subconstientul meu,asa-i?Din dorintele mele cele mai ascunse si cele mai tainice,din izvorul de lucuri neimplinite la care continui sa ma gandesc.Obsesiv.Repetitiv...Cel putin asa a spus Freud cand a indraznit sa ma contrazica.Printr-un rationament oarecum simplu,dar stupid [ cred..],ajung la concluzia ca ar fi logic sa fi fost Metallica.

Si de ce 3 persoane?Daca in fantezia mea eram mereu doar 2...Si de ce chiar sora mea mai mica? [ :O ] Chiar nu are nicio logica...ar trebui sa aiba?Ajung din nou la invevitabila concluzie ca mintea mea a luat-o razna.Si te intrebi daca e vina ta?Pai...mai mult ca sigur.Dar eu te las,deci sunt in egala masura vinovata.Butonul de print screen,paint si paste.Macar de ar fi asa simplu...Un algoritm care mi-a intrat in instinct.Ce pot sa-i fac?Sa ma las dusa de val?Poate e dependenta...poate e necesitate...poate pur si simplu te ascunzi undeva asteptand nerabdator sa iesi,la fel cum ai facut de atatea ori pana acum.Simt ca mi-e rau...Mi-a placut dintotdeauna patul meu.E tare,e confortabil,e destul de mare incat sa incapa 2 persoane [ in niciun caz 3,deci la ce mi-a fost mintea?8-| refuz sa mai analizez ].De ce m-ai intreba daca stiu sa joc "avioanele"? [ /:) ] Atat de pueril si de trivial,atat de inocent si totusi seducator...Incep sa confund realitatile.Dar nu pot sa neg ca mi-a placut.Nu imi amintesc cine a castigat...practic,nici nu stiu sa joc.Dar era visul meu,presupun ca detineam un oarecare control.Bine,dar daca il detineam,de ce a avut loc?Nici nu imi amintesc cand a disparut sora mea din peisaj si cand te-ai apropiat.Parfumul tau ma innebuneste si acum...nu stiu cum de imi aduc aminte asta.Poate insist...

La un momentdat a incetat sa cante.Cred ca am ramas doar noi,singuri in camera inundata de intuneric si de tacere.In mod normal,cunoscandu-mi mintea si intentiile,ar fi trebuit sa urmeze ceva pervers,mai ales cu o asemenea ocazie.M-as fi asteptat sa-ti smulg hainele cu dintii,sa te sarut salbatic,sa te privesc cat mai provocator cu putinta si sa ma las posedata de tine...Interesant.Nu am facut-o!Nici nu imi amintesc daca o doream.Te-ai asezat langa mine,in intunericul care imi rapea toate simturile...Nu imi amintesc sa te fi uitat la mine,cel putin pentru o perioada.Dar m-ai lasat sa te ating.Si am facut-o...M-am lasat prada tie,m-am abandonat trup si suflet in fata ta.Intr-o imbratisare.Atat si nimic mai mult.Nimic erotic,nimic pervers,nimic din ce mi-as fi dorit alta data.Bratele tale in jurul meu..ochii tai privindu-ma cum stiu ca nu ar fi facut-o vreodata in realiate.Imposibilitatea unei a doua sanse de care sunt constienta si totusi dorinta arzatoare de a mai sta,macar o clipa.Pe moment,mintea mea obosita nu imi semnaleaza nicio eroare.Si poate doar asta ma doare atat de mult.De ce?Daca stiu ca gresesc...De ce nu o si simt?Insa imbratisarea aceea...mi-as dori sa dureze.Imi amintesc atat de clar senzatia mainii mele atingandu-ti parul lung si drept.Habar nu ai de cate ori mi-am dorit asta.Somn.Prefigurare a mortii,inconstienta,uitare.Dar o moarte langa tine.Nici macar un sarut,nicio complicare inutila a firului epic...

As fi putut visa orice...Iar mintea mea a ales asta.Un vis copilaresc,incarcat de emotie,de dorinte care isi gasesc implinirea pentru o scurta perioada...Un vis sfarsit ca o poezie de Eminescu.As vrea sa ma pot bucura,sa inchid ochii si sa schitez un zambet fata de cele vazute,simtite...sa ascund o lacrima si sa gasesc finalitatea intr-o poveste care nu a fost,nu este si nu va fi vreodata reala.Insa o clipa macar a contat...Dar jumatate din mine nu ma lasa.Jumatatea pe care o iubesc cel mai mult!Mintea umana o ia pe cai nebanuite de obicei.Tind sa cred ca a mea sfideaza deja orice regula.[ "Inca mai incerci sa analizezi?" ] E posibil sa fi ajuns intr-un univers paralel in care inca mai am nevoie de tine?Doar ca nu am si nu voi mai avea vreodata.Poate daca imi repet la nesfarsit...

Devin constienta de porcaria care se desfasoara in fata ochilor mei si am ocazia sa o opresc,sunt sigura de asta.Dar eu ce fac?O las sa continue...sunt captiva in visarea mea,intr-un univers paralel creat de nebunia mea molipsitoare.Si nu vreau sa o opresc.Cel putin nu inca.Macar 5 minute de as mai simti imbratisarea ta pacatoasa...Am gresit,iarta-ma...

E 10:28 si eu am dormit pana acum.Am intarziat la intalnirea cu cistina.Telefonul inchis.As fi simtit nevoia sa-i povestesc...Am cazut.Simt cum am cazut...Incerc in mintea mea sa fac un efort atat de mare incat sa ma ridic.Poate am sa reusesc...de data asta [ :-< ].Am atatea intrebari.Dar cui sa i le adresez?Incerc sa ma intreb pe mine,sa-mi intreb constiinta incarcata "oare la ce mi-a fost gandul?"...SI ma pierd in senilitate.As incerca sa ma multumesc cu un "nu stiu".E prea mult,prea mult dintr-o data si mi-e rau.Nu am nevoie de tine...Dar amintirea ta ma mentine in viata.Daca as gasi un fel in care sa-ti spun asta.O jumatate din mine se opune cu putere.Voi incerca sa o ascult.Pun iarasi capul jos pe perna,poate in asteptarea unei continuari in care mai pot schimba ceva.Ma pierd.Ea nu mai vine.Tu nu mai vii.

E 12:36 si m-am trezit.

Adio iubirea mea neimplinita!Adio vis al unei nopti ploioase de vara!

Adio tot ce nu a fost vreodata!

Adio tot ce nu va fi...

Sfarsit

Ma pierd..in uitare,in visare,in ganduri funebre,ciudate...Ma scufund intr-un abis al gandirii.Si itotusi incerc inca sa o inteleg.Gandirea.O intrebare pune stapanire pe tot si creeaza intuneric,frica.Raspusurile nu vin. "De ce?" [ "De ce acum?"]..Soarta imi rade in fata,rade de suferintele pe care incerc sa le ascund cu atata curaj,si totusi cu tragere de inima. "De ce nu?".Cu ce sunt eu mai presus?Si ce e infinitul?Si cum de nu am incercat vreodata sa-l inteleg?Intr-o buna zi... [ "Vei intelege odata si odata!" ]

Prabusire.Dar ce-ti pasa? [ "Intr-o zi vei intelege" ] Tu iti vezi de drum la fel de rece si pasiv ca intotdeauna..Indiferent.Mi-e totuna.Nu vezi ca mor?!..Nu iti pasa ca mor chiar in bratele tale.Mi-ai rapi chiar tu ultima suflare..Doar daca ai putea.M-ai sufoca cu sarutul tau dulce,apasator,morbid.Si nu m-as zbate.Te-as lasa sa-mi iei viata la fel cum te-am lasat sa mi-o insufli acum multa multa vreme [ "Iti mai amintesti cand...?" ].

Primesc atingerea fierbinte,organica,intepatoare a buzelor tale,poate asa cum nu am mai avut-o vreodata.Si ma doare.Incerc sa spal durerea printr-o lacrima.Privesc la monstrul ce sta aplecat deasupra mea,creatura mizerabila care mi-ai ucis sufletul cu fiecare privire! [ "Pentru ca pot!" ] Si as vrea sa mai apuc pentru ultima oara sa intreb de ce..Ranjetul tau ma arunca din visare spre depresie.Ranjet pe care odata il veneram..il iubeam.. [ "Si din nou mai tii minte?" ]

Nu vezi ca am murit?De ce imi saruti in continuare buzele reci?Am murit!Si tu m-ai omorat!

Dar sufletul imi era de mult ingropat in mormant.

Incerc sa-mi amintesc..sa vad..

[ "Intr-o zi vei intelege!" ]